Harvey Ball, Franklin Loufrani și fața care aparține tuturor

Unul a desenat un zâmbet pentru 45 de dolari și nu l-a înregistrat niciodată. Celălalt i-a dat un nume și a construit pe el un imperiu al licențelor.

Zece minute în Worcester

În decembrie 1963, compania de asigurări State Mutual Life Assurance din Worcester, Massachusetts, avea o problemă: după fuziunea cu o altă firmă, angajații umblau abătuți. Conducerea a născocit o „campanie a prieteniei” și a comandat grafica unui designer publicitar local, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial — Harvey Ball. Ball s-a așezat și a desenat un cerc galben, doi ochi ovali și un zâmbet. I-a luat cam zece minute. A primit 45 de dolari.

Originalul nu era perfect — un ochi e puțin mai mare decât celălalt, iar zâmbetul nu e chiar simetric. Desenat de mână, nu cu compasul. Compania a tipărit primele o sută de insigne; până la finalul campaniei, a împărțit peste o sută de mii.

O față fără stăpân

Nici Ball, nici compania nu au înregistrat desenul. La începutul anilor ’70, frații Bernard și Murray Spain, proprietarii unor magazine de felicitări din Philadelphia, au adăugat feței sloganul „Have a Nice Day” și au început să o producă în masă. Până în 1971 se vânduseră peste 50 de milioane de insigne cu zâmbetul.

Ball nu a mai câștigat niciun cent din asta. Fiul său își amintea că tatăl lui nu a regretat niciodată — prefera scrisorile de mulțumire din toată lumea drepturilor de autor. A inițiat World Smile Day, sărbătorită în prima vineri din octombrie. A murit în 2001. Pe piatra lui funerară se află un zâmbet.

Vești bune la Paris

De cealaltă parte a oceanului, Franklin Loufrani, jurnalist francez și specialist în licențe, săturat de titlurile despre războiul din Vietnam și despre Nixon, i-a propus cotidianului France-Soir campania „Prenez le temps de sourire” — „Faceți-vă timp să zâmbiți”. Fiecare veste bună din ziar primea un semn: o față galbenă. Campania a pornit pe 1 ianuarie 1972. Se spune că acest zâmbet galben a fost prima culoare apărută vreodată pe prima pagină alb-negru a ziarului.

Loufrani a făcut ce nu făcuse nimeni în America: a înregistrat fața ca marcă și i-a dat un nume — Smiley. A tipărit zece milioane de abtibilduri și le-a împărțit gratuit. Curând au venit primele licențe, printre ele drajeurile de ciocolată Mars cu câte un zâmbet pe fiecare.

De la abtibild la brand

În 1996, compania a fost preluată de fiul lui Franklin, Nicolas Loufrani, care a înființat la Londra The Smiley Company. A înregistrat marca în aproximativ o sută de țări și a transformat logoul într-un stil de viață. Astăzi, Smiley colaborează cu sute de licențiați — de la Nutella și McDonald’s până la Moschino și Fendi —, iar compania donează o parte din profit propriului fond caritabil. Zâmbetul a apărut chiar și la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Două povești

Așadar, cine a inventat Smiley? E de ajuns să pui cele două fețe una lângă alta.

Asemănarea e greu de trecut cu vederea. Istoricii designului îl indică de obicei pe Harvey Ball drept autorul desenului care s-a răspândit în toată lumea. The Smiley Company subliniază că Franklin Loufrani a fost primul care a înregistrat zâmbetul și l-a transformat într-un brand. Ambele sunt adevărate. Ball a dat lumii o față. Loufrani i-a dat un nume — și un stăpân.

De altfel, aceeași față galbenă duce direct la emoticoanele și emoji-urile cu care scriem azi în fiecare zi. Puține desene au avut o viață atât de lungă.

Epocile zâmbetului

Citește și: Miffy: Dick Bruna · Lămpile lava revin · Urmărește: Smiley